 ... Şi au trecut zece ani de când nu mai e printre noi. Ce-am făcut în acest pustiu de timp? O fi mândru de noi, „copiii lui” din redacţiile anilor ‚90? L-om fi dezamăgit? I-om fi dus mai departe cuvântul sau ne-am irosit în chestiuni nesemnificative? Am născut cărţi aşa cum îi plăceau maestrului sau ne-am mulţumit cu articole efemere? Doamne, de-ar putea să ne trimită un semn că nu a obosit să ne vegheze...
... Când îmi dă târcoale dorul de Ioan Chirilă, de poveştile sale venite parcă dintr-o altă lume – o lume mai colorată, deşi era vremea pozelor alb-negru, virate eventual spre sepia -, iau din bibliotecă o carte la întâmplare... ba nu, niciodată la întâmplare! Dacă plouă şi bate vânt rece de toamnă, mă încălzesc cu „Mexico 70. Jurnal sentimental”, „Espana ‚82” sau „Frumoasele noastre duminici”. De dogoarea verii mă apără „Învingătorul lui Cruyff”, „Zile şi nopţi pe stadion” ori „Pe marile bulevarde ale fotbalului”. Când simt nevoia de a naviga precum un mic Columb, vântul în pupa vine dinspre „Ar! Gen! Ti! Na!”, „Şi noi am fost pe Conte Verde” sau „Răsucind fusele orare”. Biblioteca e capabilă chiar de miracole: în raftul rezervat lui Ioan Chirilă există remedii pentru toate durerile, trăirile şi anotimpurile.
... Poate că sportul nu mai are poezia de altădată. Sau poate că nu mai sunt eroii de altădată. Cert este că nu mai apar cărţi ca altădată. În bezna unor vremuri deşelate, Nea Vanea a fost lampa fermecată – nu, nu lampa lui Aladdin, aceea ardea iluzii în loc de gaz - care ne-a luminat paşii, gândurile şi destinele. Ne-a învăţat să punem un strop de frumos chiar şi acolo unde totul pare urât. Ne-a povăţuit să vedem viaţa ca pe o metaforă. Ne-a arătat cum putem fi mai buni. De aceea, şi sportul mângâiat de condeiul lui Nea Vanea părea mai frumos. Un fotbal în care cronicarul împărţea vestiarul cu jucătorii, apoi ieşea la o bere cu antrenorul, ţinându-se pe după umeri ca doi vechi prieteni.
Acum, parcă am pierdut metafora. Poate pentru că l-am pierdut pe Ioan Chirilă. Nu i-am pierdut însă cărţile, amintirile şi degetul ridicat sever-şugubăţ: Măi copii, nu vă mai bateţi capul cu Ronaldo! Voi aţi auzit de Leonidas?
În atenţia spartanilor de ocazie: nu e vorba despre luptătorul de la Termopile, ci de un brazilian care în 1938 a marcat două goluri în prelungirile meciului cu Polonia... |
